06 martie 2019

Conferinţa republicană a cadrelor didactice

     În perioada 1-2 martie, 2019, Universitatea de Stat din Tiraspol (UST) a organizat Conferința Republicană a Cadrelor Didactice.
     Conferința a fost dedicată analizei procesului de învățare - predare - evaluare în învățământul preuniversitar și universitar din Republica Moldova. Prezentările, comunicările, discuțiile s-au desfășurat în cadrul a 5 secții: Științe exacte; Științe ale naturii; Limbi și literaturi; Educație preșcolară și primară; Psihopedagogie și managementul educational.
     La desfășurarea evenimentului au fost implicați profesori, studenți, formatori de opinie, cercetători științifici, responsabili din cadrul direcțiilor raionale de învățământ, inclusiv profesori de liceu din raioanele Republicii Moldova.

Facultatea de Filologie și-a desfăşurat lucrările în patru secţiuni: 
  • Didactica limbii și literaturii engleze;
  • Didactica limbii și literaturii franceze;
  • Didactica limbii și literaturii ruse;
  • Didactica limbii și literaturii române;

15 februarie 2019

Omagiu poetului Grigore VIERU la 84 de ani de la naștere

     Studenții facultății de Filologie împreună cu profesorii de la catedra de Limbă şi Literatură Română, UST, au participat joi, 14 februarie, la omagierea remarcabilului Poet al neamului nostru, Grigore VIERU, care în acest miez de făurar ar fi împlinit 84 de ani de la naștere. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

11 februarie 2019

La lansarea cărții "Mireasa din Kabul" de Olga Căpăţână

    Studenții facultății de Filologie împreună cu profesorii de la catedra de Limbă şi Literatură Română, UST, au participat vineri, 8 februarie, la lansarea cărții "Mireasa din Kabul" semnată de Olga Căpăţână. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova.

11 decembrie 2018

Workshop: Challenges and Opportunities in Teaching Career

     Pe 6 decembrie, catedra de Limbi și Literaturi Străine a facultății de Filologie, UST, a organizat un Workshop cu tema: Challenges and Opportunities in Teaching Career. Invitata specială a fost dna Grace Liu, PhD in teaching English, American Teaching English Fellow.
     Scopul Workshopului a fost familiarizarea studenților cu cultura USA, fortificarea motivației în depunerea eforturilor academice pentru a deveni ulterior cadre didactice eficiente.

05 decembrie 2018

Întâlnire la facultatea de Filologie cu scriitorul bilingv Anatol Viere

     Facultatea de Filologie a organizat pe data de 30 noiembrie 2018 o întâlnire cu scriitorul și traducătorul Anatol Viere (Cernăuți). Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Proză, ediția 2018, organizat de Fondul Culturii Scrise din Moldova și Uniunea Scriitorilor din Moldova. Întâlnirea s-a desfășurat sub formă de dialog, care a suscitat mult interes și curiozitate din partea studenților.