28 mai 2019

Programele de formare continuă "Limba engleză" și "Limba și Literatura Română" autorizate de ANACEC

      Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a autorizat pentru o perioadă de cinci ani programele de formare profesională continuă Limba engleză și Limba și Literatura Română desfășurate în cadrul Universității de Stat din Tiraspol.

     La cererea depusă de Universitatea de Stat Tiraspol pe data de 17 septembrie 2018, în baza dosarului FPC.AFP.FPC - 38, a informațiilor prezentate de instituția de învățământ în raportul de autoevaluare, a dovezilor aduse și a constatărilor făcute în timpul vizitei de evaluare externă din data 12-15 aprilie 2019 a fost autorizat programul de formare profesională continuă Limba engleză.

     La cererea depusă de Universitatea de Stat Tiraspol pe data de 17 septembrie 2018, în baza dosarului FPC.AFP.FPC - 174, a informațiilor prezentate de instituția de învățământ în raportul de autoevaluare, a dovezilor aduse și a constatărilor făcute în timpul vizitei de evaluare externă din data 12-13, 15 aprilie 2019 a fost autorizat programul de formare profesională continuă Limba și Literatura română.

Conform PLANULUI stagiilor de formare profesională continuă pentru anul 2019, cursurile de formare continuă atât la "Limba și Literatura Română" cât și la "Limbă Engleză" se vor desfășura în perioada 14.10.2019 - 02.11.2019 și 18.11.2019 - 03.12.2019. 

Înregistrarea pentru stagii de formare profesională continuă, (150 ore, 20 de credite, 3 săptămâni) la Limba și Literatura Română o puteți face AICI


Înregistrarea pentru stagii de formare profesională continuă, (150 ore, 20 de credite, 3 săptămâni) la Limba Engleză o puteți face AICI

Decizia din raportul de evaluarea externă ANACEC la cursuri de formare profesională continuă Limba Engleză:
Decizia din raportul de evaluarea externă ANACEC cu privire la cursuri de formare profesională continuă Limba și Literatura Română:

16 mai 2019

Festivalul Internațional "Primăvara Europeană a Poeților"

     În cadrul Festivalului Internațional Primăvara Europeană a Poeților, ediția 2019, oraganizat de Uniuniea Scriitorilor din Moldova, a avut loc pe data de 8 mai o întâlnire între un grup de studenți și lectori ai facultății de Filologie cu poeți, participanți ai Festivalului: Valeriu Stancu, Stere Bucovală (România), Călina Trifan, Dumitru-Dan Maxim.
     Evenimentul a fost deschis de Anatol Ionaș, șeful Catedrei Limba și literatura română, și moderat de Grigore Chiper.